Lumea romanilor

Portal DPM | Dobreperun Media | Arhiva
Eveniment | Note de catalog | In presa internationala | Note diplomatice | Legislativ
Special | De razboi | Investigatii | Martor | Arhiva rubricii
Zoom | NATO | Europa | Balcani si Marea Neagra | America de Nord si Australia | America latina | Orientul mijlociu | Extremul Orient | Africa
Vacante in Romania | Vacante in strainatate | Hotelaria in lanturi | Romania secreta | Patrimoniu | Actualitatea
Numarul curent | Arhiva rubricii
Cei mai bogati romani | Portrete | Comunitati | Diaspora | Oameni care au fost | Opinii | Interviu | Director de personalitati
Globalizare | Afaceri | Profil de companie | Oportunitati | Analize si cotatii | Resurse | Catalog comercial | Publicitate
Dezbaterea saptamanii | Teme in dezbatere | Contributii

Zoom

Numarul 2 / 30 august 2004 /
saptamanal de politica internationala
/ publicatie personala / Realizator: Nicu Ilie
 
 
ZOOM: Moldova, independenta la 13 ani Tara cu de-a sila ROM
Moldova este impinsa spre Est FRA
Harta Moldovei FRA
Evolutia teritoriala a Moldovei din 1914 pana in zilele noastre FRA
Moldova in Biblioteca Congresului ENG
Moldova in catalogul BBC ENG
Moldova in catalogul CIA ENG

Ghidul comercial al Moldovei intocmit de U.S. Commercial Service ENG
Moldova in catalogul Lonely Planet ENG
 
Transnistria marcheaza 12 ani de autonomie ENG
Igor Smirnov vrea sa ocupe sase sate basarabene ROM
ITAR - TASS: Romania tine partea Moldovei in sanctiunile impuse impotriva regiunii nistrene ENG
Tiraspolul anunta ca scolile romanesti din regiune vor putea functiona numai in baza legislatiei transnistrene ROM
Ingrijorare la Ministerul roman de Externe ROM
Transnistria, al doilea Kosovo ROM
Circa 120 de mii de locuitori ai Republicii Moldova continua sa ramana fara energie electrica ROM
Electricitate din Romania pentru evitarea santajului transnistrean ROM
Incalcarea drepturilor omului in Transnistria ROM
Calea ferata a fost deblocata la Tighina ROM
Greva la Tighina ROM
Tiraspolul, gata de "contraatac" ROM
Delegatia Uniunii Europene s-a deplasat in Transnistria ROM
SUA si UE refuza sa se implice direct in Transnistria ROM
Campanie de intimidare la adresa românilor din Râbnita ROM
Administratia de la Tiraspol îsi schimba atitudinea ROM
Singurul om care a evadat din penitenciarul de la Tiraspol ROM
Taranii cer ajutorul organismelor internationale  ROM
Inchisoare pentru inca un parinte din Rabnita ROM
Rusii din Transnistria vor pasapoarte romanesti ROM
UE se implica in criza declansata de Tiraspol ROM
Presedintele Moldovei a fost invitat de Putin la Moscova ROM
Misiune ruseasca secreta la Chisinau ROM
MAE din Rusia va trimite un reprezentant special la Chisinau si Tiraspol pentru solutionarea problemei scolilor ROM
Istoria unui cosmar ROM
 
'Moldova Democrata' îsi prezinta ideologia ROM
Banca Mondiala a amânat aprobarea programului pentru Republica Moldova ROM
Jurnalistii de la Chisinau sunt sprijiniti de basarabeni ROM
Presa democratica din Basarabia intre sponsorul politic si cel economic ROM
Alegerile conteaza mai putin ROM


Proiectul Belkovski: Transnistria contra Basarabia. O provocare cu multe taisuri ROM
Ce facem cu Moldova? ROM
 
 

Alegerile conteaza mai putin ROM

În sfârsit, Uniunea Europeana da dovada de un pic de caracter si reactioneaza mai concret la închiderea scolilor românesti din Transnistria.

Ea cere redeschiderea scolilor si ameninta ca va impune restrictii de acordare a vizelor pentru liderii separatisti, ca "examineaza activ procesul de urgentare a adoptarii sistemului de control dublu pentru anumite categorii ale exportului transnistrean". De asemenea, UE îi face din deget Ucrainei pentru faptul ca permite marfurilor transnistrene sa treaca frontiera fara documente legale, si o cheama sa coopereze în problema instaurarii unui control mai eficient al frontierei moldo-ucrainene "în totalitatea ei". Rusiei i se cere sa dea dovada în continuare de "atitudine constructiva" si sa determine autoritatile transnistrene sa accepte protocolul propus de OSCE si acceptat deja de guvernul RM în privinta restabilirii functionarii scolilor românesti din Transnistria.

Pe lânga faptul ca e foarte prudenta, declaratia UE e destul de întârziata - curând se împlineste o luna de când a fost devastata scoala nr. 20 din Tiraspol, - dar e mai bine mai târziu decât niciodata. Au mai ramas doar 20 de zile pâna la începutul anului scolar.

Rusia a si promis ca trimite un diplomat care sa "sa contribuie la gasirea unei solutii civilizate a asa-numitei probleme a scolilor". Modul în care ea formuleaza "asa-numita" problema ne spune ca ea nu are de gând sa-si schimbe atitudinea binevoitoare fata de actiunea barbara a liderilor transnistreni. Altfel, era suficient ca Putin sa se rasteasca la Smirnov. El însa tace, iar împreuna cu el tace toata mass-media rusa, developându-si esenta slugarnica, imperiala si sovina. Sa ne imaginam ca în Cecenia ar fi fost închise scolile în care se studiaza dupa programele Moscovei.

Simtind sprijinul Moscovei si al Kievului, Tiraspolul nu se arata dispus sa cedeze: el a deblocat calea ferata, dar continua sa nu furnizeze curent electric. Confruntarea devine mai camuflata, mai perfida. Ca si Moscova, el foloseste retorica sovietica si minciuna crasa, anuntând saptamâna trecuta ca "situatia cu scolile românesti se normalizeaza", "se iau masuri pentru repartizarea copiilor în alte scoli, în functie de dorinta copiilor". "Catre 1 septembrie, toti copii vor fi repartizati."

Ucraina, de care depinde de fapt eficienta actiunilor anuntate de UE, a dezmintit prin ambasadorul sau la Chisinau ca ar exista o indicatie oficiala ca marfurile transnistrene sa fie lasate sa intre în Ucraina fara certificate de origine eliberate de Camera de Comert si Industirie a RM si fara documentele vamale legale. Dar, se stie, si în Ucraina, ca si în RM, indicatia telefonica prevaleaza asupra legii. Nu avem nici un motiv sa ne îndoim ca Kucima va ignora, pe cât e posibil, chemarile UE.

Îi va ajunge UE vointa politica sa preseze Ucraina în preajma unor alegeri prezidentiale decisive, de care depinde cursul ei de mai departe, pro-occidental sau pro-moscovit? Putin probabil. În general, comunitatea europeana si cea internationala nu sunt pregatite sa faca presiuni concentrate, de lunga durata asupra Rusiei sau asupra tarilor sprijinite de ea. Dovada e situatia mult mai dramatica din Cecenia. Însa fara implicarea puternica a UE si a SUA soarta scolilor românesti e pecetluita.

Între timp, presedintele Voronin îsi continua odihna. O fi având el motive serioase de sanatate ca sa lipseasca în momentul acesta din Chisinau? Sau i-o fi "vândut" pe copiii care învata în scolile românesti din Transistria, i-a lasat ostatici, dupa cum, la vremea lor, au fost lasati ostatici Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov Popa, Alexandru Lesco, Petru Godiac, Valeriu Harbuz.

Din pacate, pe fundalul nenorocirii din Transnistria, ne scapa un alt eveniment nu mai putin grav, cu consecinte dezastruoase pentru moralul societatii moldovenesti: e vorba despre faptul ca politia a devenit în RM o treapta a ierarhiei administrative. O treapta superioara. Ea refuza sa se mai supuna autoritatilor locale, cum e normal într-un stat democratic, si actioneaza doar la ordinele "celor de sus". În pofida autorizatiei emise de viceprimarul Chisinaului Gheorghe Susarenco, care le-a permis jurnalistilor protestatari din fata Casei Radio sa instaleze un cort în care sa se adaposteasca de ploaie, unitati de politie si de indivizi rasi pe cap, îmbracati în haine civile, dar cusute la acelasi croitor, reactioneaza foarte violent la orice încercare de a instala cortul, îmbrâncindu-l pe viceprimar si pe toti care le stau în cale.

Suntem nevoiti sa constatam ca traim deja într-un stat politienesc, unde guverneaza nu legea, ci dorinta cuiva. În loc sa fie trimisi sa apere copiii orfani din Tighina, "haidamacii" lui Voronin doboara femei si copii în fata Casei Radio. Impresia e ca însusi Voronin sta ascuns dupa perdelele Casei Radio si-i asmuta pe politisti împotriva jurnalistilor care au îndraznit sa se opuna cenzurii si minciunii. Desi a pierdut alegerile în Chisinau, el nu are de gând sa se supuna vointei electoratului. Desi a venit în mod democratic la putere, el suprima democratia si libera exprimare, instaurând un regim de tip sovietic unde domina nu legile, ci "interesele partidului". Voronin a devenit un dusman al democratiei moldovenesti.

În ciuda faptului ca sunt putini, ca sunt batuti si umiliti, ca "colegii" si discipolii lor de la Radio Moldova si TV Moldova 1 difuzeaza minciuni despre ei, jurnalistii sau mai corect ar fi sa spunem jurnalistele, numarul barbatilor jurnalisti fiind nesemnificativ, îsi continua greva. E de fapt floarea jurnalismului radio si TV de la noi. Sunt cei mai harnici, cei mai talentati, cei mai bine pregatiti, care daca li s-ar fi creat conditii mai bune ar fi putut reprezenta cu succes jurnalismul moldovenesc. Sunt cei fara de care institutia publica a audiovizualului îsi pierde orice sclipire de individualitate.

Greva lor e ultimul efort de a reactiona la uzurparea puterii de catre comunisti, la instituirea unui simulacru, pe care l-au numit institutie publica a audiovizualului, cu un colectiv epurat de persoane inteligente si cu demnitate.

Soarta democratiei si soarta copiilor transnistreni se decide de fapt lânga Casa Radio. Nici rezultatele viitoarelor alegeri nu mai conteaza în conditiile în care partidele democratice si societatea civila nu vor demonstra ca le pasa, ca stiu sa apere libertatea. Nicolae Negru - Jurnalul de Chisinau

Delegatia Uniunii Europene s-a deplasat in Transnistria pentru a convinge autoritatile acestei regiuni sa redeschida scolile moldovenesti cu predare in grafia latina ROM

Delegatia Uniunii Europene (UE), care a sosit luni in R. Moldova pentru a contribui la detensionarea situatiei in regiunea transnistreana si la impulsionarea procesului de negocieri, s-a deplasat astazi in Transnistria. Diplomatii europeni se vor intalni cu autoritatile regiunii separatiste si vor lua cunostinta la fata locului de situatia scolilor moldovenesti cu predare in baza grafiei latine, care sunt inchise sau care, pe parcursul a cateva saptamani, sunt asediate de autoritatile transnistrene.

In seara zilei de ieri, delegatia UE s-a intalnit cu ministrul de Externe Andrei Stratan, care a informat diplomatii despre situatia creata in stanga Nistrului.

Potrivit unor surse din cadrul MAE al R. Moldova, Andrei Stratan are planificata astazi o noua intrevedere cu delegatia UE, care urmeaza sa aiba loc la revenirea acestora din regiunea transnistreana.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de presa al Inaltului Comisar al UE pentru Politica Externa si de Securitate Comuna, delegatii europeni mai au planificate intrevederi cu premierul Vasile Tarlev, precum si cu reprezentantul special al Federatiei Ruse Igor Savolski, care a sosit ieri in R. Moldova pentru a contribui la solutionarea problemelor aparute in ultimul timp intre Chisinau si Tiraspol.

Diplomatii europeni vor pleca maine la Kiev, unde vor discuta cu autoritatile ucrainene despre "promovarea negocierilor".

Inaltul Comisar al Uniunii Europene pentru Politica Externa si de Securitate Comuna, Javier Solana, a decis de a trimite o delegatie in R. Moldova dupa ce in ultimul timp a sporit tensiunea intre Chisinau si Tiraspol. ©Info-Prim (dupa Moldova azi)

SUA si UE refuza sa se implice direct in Transnistria ROM

"
Formatul pentagonal existent pentru negocieri ramane mecanismul relevant atat pentru rezolvarea crizei scolilor cat si pentru avansarea reglementarii generale a situatiei din zona", a indicat diplomatul american Paul Jones, reprezentantul SUA la OSCE. O declaratie extrem de importanta, care poate indica de fapt un refuz al SUA de a se implica direct in zona. Reamintim ca si Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa al UE, Javier Solana, a formulat acelasi mesaj intr-o alocutiune recenta. Aceste declaratii par sa arate faptul ca SUA si UE cedeaza in zona in favoarea Rusiei. (D.E.)

Statele Unite ale Americii au condamnat la sfarsitul saptamanii trecute actiunile intreprinse de autoritatile de la Tiraspol impotriva scolilor cu grafie latina din Transnistria, informeaza un comunicat al Ambasadei SUA la Bucuresti. Diplomatul american Paul Jones, reprezentantul SUA la OSCE a declarat in fata Consiliului Permanent al acestei organizatii ca din nou "condamnam cu putere aceste actiuni si reiteram cererea ca transnistrenii sa redeschida aceste scoli imediat, sa restaureze circulatia normala a oamenilor si bunurilor si sa stabilizeze situatia in zona de securitate". De asemenea, diplomatul american a aratat ca "Tiraspolul trebuie sa inceteze aceste provocari si sa se angajeze intr-un dialog politic". Diplomatul citat a amintit ca "saptamana aceasta autoritatile transnistrene au blocat calea ferata cu Moldova si au intrerupt alimentarea cu energie electrica a localitatilor moldovene. Acesta este inca un exemplu al iresponsabilitatii regimului de la Tiraspol si demonstreaza dorinta sa de a intreprinde doar actiuni care sa submineze pacea, stabilitatea si perspectivele de dezvoltare economica a regiunii".

"Pe deplin in puterea Federatiei Ruse"

Diplomatul american a declarat ca Statele Unite si Uniunea Europeana sustin consultari in ceea ce priveste masurile care trebuie luate impotriva autoritatilor transnistrene "pentru a se sublinia ingrijorarea noastra fata de situatia actuala". Paul Jones si-a exprimat de asemenea speranta ca negocierile in format pentagonal - Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina si OSCE - vor fi reluate cat mai rapid.

Paul Jones a mai aratat in discursul sau sustinut in fata Consiliului Permanent la OSCE ca "luam nota de initiativa Rusiei de a sustine la Moscova discutii urgente intre mediatori si cele doua parti aflate in conflict. Angajamentul Rusiei este critic. Inca o data solicitam Guvernului Rusiei sa-si foloseasca influenta asupra conducerii transnistrene pentru a opri provocarile actuale si pentru a se obtine o reintoarcere la procesul de reglementare politica". Sursa citata a indicat faptul ca realizarea pasilor mai sus enumerati "ramane pe deplin in puterea Federatiei Ruse". (G.D.) ©Jurnalul de Chisinau


Vreau sa primesc acest newsletter gratuit in e-mail (saptamanal): Talon on line | Talon prin e-mail
Update (Numarul in lucru)      
Despre mine | Publicitate si sponsorizari | Politica editoriala si copyright | Webmaster | Contact | ©2004 Nicu Ilie